Cartea Mari duhovnici ai neamului. Cleopa Ilie, Adrian Făgețeanu, Iustin Pârvu, Dionisie Ignat, Iulian Lazăr este la reduceri
"Acela care s-a unit cu Hristos are pe Hristos în mintea și-n inima lui, și în Hristos toate le poate." (avva Cleopa Ilie) "Pe vremuri, învinșilor în lupte li se scoteau amândoi ochii. Doar unuia dintre ei îi era lăsat un ochi, ca să dea mărturie de cele ce s‑au întâmplat. Acel unul sunt și eu. Am rămas viu printre cei din urmă, ca să dau mărturie." (avva Adrian Făgețeanu) "Cu cât omul este mai civilizat, cu cât este mai cult, cu cât este mai informat, cu atât este și mai bun creștin. Valoarea unui popor sau a unui om este cu atât mai mare cu cât cunoaște și trăiește Evanghelia. Acesta ar trebui să fie adevăratul chip nou al omului pe care noi îl realizăm în familie și în societate." (avva Iustin Pârvu) "Mai înainte de toate, noi trebuie să fim sfinți. Căci aceasta a fost porunca: „Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt“ (Levitic XI, 45). Dar cum ești tu sfânt când ai urâciune pe celălalt? Dacă celălalt îți zice ceva și tu nu‑i poți ierta, cum vrei să dobândești rugăciune curată? Trebuie să ne curățim cu desăvârșire sufletul de răutate și atunci harul Sfântului Duh se va pogorî în sufletul și-n inima noastră." (avva Dionisie Ignat) "Sfârșitul lumii e sfârșitul nostru, că noi suntem lumea. Mântuitorul spune să fim „gata, că nu știți nici ziua, nici ceasul“ când va veni El să judece omenirea. Veșnicia s‑ar putea să înceapă mâine, iar noi trebuie să fim „gata“: iertați și împăcați cu ceilalți; spovediți și împărtășiți cu trupul și sângele Lui." (avva Iulian Lazăr)
Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.